Şi…, cum mai e la tine-n suflet??!


 IUBIRE, iertare, recunoştință, curiozitate, veselie, optimism, încredere în sine, pace interioară - Protest, furie, dor, tânjire, frică, ruşine, invidie.

Emoțiile se află peste tot în viața noastră. Le trăim, le vedem la alții, ne lăsăm cuprinși de ultimele și uităm deseori să le redescoperim în noi pe primele…
In cadrul proiectului educational “Bine ați revenit la școală! Sa invatam… REZILIENȚA!“, implementat la inceputul acestui atipic an şcolar, consilierul educativ şi dna psiholog a C.S.E.I. Roman au realizat o nouă activitate cu acelaşi obiectiv: dobândirea de către elevi a unor cunoștințe, comportamente și atitudini necesare dezvoltării competențelor sociale și emoționale prin recunoaşterea, exprimarea şi reglarea emoţiilor.
Emoțiile şi capacitatea de a le recunoaște și interpreta joacă un rol crucial în dezvoltarea copiilor. Ele sunt utile și funcționale atunci când le facem față într-un mod potrivit, dar pot crea dificultăți importante atunci când nu sunt înțelese, când sunt slab reglate, sau când răspunsurile noastre la emoții sunt maladaptative.
Ştim că atunci când ne lovim, rănim fizic apelăm la plasturi şi medicamente. Mai ştim că teoriile moderne ale emoțiilor spun că nu există emoții ”complet bune” sau emoții ”complet rele”, ci doar emoții care ne sunt de ajutor și emoții care ne rănesc, în funcție de modul în care noi alegem să răspundem la ele. Ce facem cu durerea emoțională? Cum răspundem sau …de unde luăm plasturi pentru suflet???
Elevii noştri au aflat astăzi despre durerea fizică şi cea emoțională, despre faptul că lipsa noastră de sinceritate față de propria persoană este doar un scut de fum în spatele căruia se poate ascunde o inimă îndurerată ani de zile, dacă nu FACEM ceva în această direcție. Soluțiile copiilor au fost foarte inspirate: pictura, muzica, scrisul, munca fizică şi în primul rând, discuțiile cu un adult de încredere.
Vă felicităm, copii, pentru implicare şi curaj! Şi noi ca specialişti recomandăm art-terapia (o terapie multimodală integrativă) ca sursă de vindecare prin creație.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu